CONSILIUL LEGISLATIV
Aviz nr. 833 / 2014
Dosar nr. 863 / 2014
AVIZ
referitor la proiectul de Hotărâre privind completarea H.G. nr.185/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale
Analizând proiectul de Hotărâre privind completarea H.G. nr.185/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.107 din 16.07.2014,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil proiectul de hotărâre, cu următoarele observații și propuneri :
1. Prezentul proiect de hotărâre are ca obiect de reglementare completarea Hotărârii Guvernului nr.185/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, cu modificările și completările ulterioare, în sensul instituirii activității de gestionare a formularelor tipizate ale actelor de studii, asigurarea controlului periodic al modului de utilizare al acestora, urmând a fi constituit și un birou care să se ocupe de aceste activități.
2. Relevăm că prezentul proiect nu este semnat de nici un conducător al instituțiilor inițiatoare și avizatoare, nerespectându-se prevederile art.9 alin.(2) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc că avizul Consiliului Legislativ se solicită doar după obținerea tuturor avizelor autorităților interesate în aplicarea proiectului.
Emiterea avizului Consiliului Legislativ în condițiile neîndeplinirii sau îndeplinirii incomplete a procedurii mai sus menționate, pe fondul posibilității ca instituțiile care nu au avizat proiectul să aducă ulterior modificări asupra acestuia, poate determina, cel puțin în parte, caracterul condiționat al acestui aviz.
3. La titlu, pentru rigoarea exprimării, recomandăm reformularea textului astfel:
Hotărâre
pentru completarea Hotărârii Guvernului nr.185/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale.
4. La formula introductivă, întrucât prezentul proiect este un act modificator, este suficientă invocarea temeiului constituțional, astfel:
În temeiul art.108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
5. Din considerente de ordin redacțional, al doilea termen al sintagmei Articol Unic trebuie scris cu inițială mică.
6. La partea dispozitivă a pct.1 al articolului unic, pentru rigoarea și corectitudinea exprimării, sintagma se introduc două puncte noi, punctul 251 și punctul 252 cu următorul cuprins: se va reda sub forma se introduc două noi puncte, pct.251 și 252, cu următorul cuprins:.
7. La partea dispozitivă a pct.2 al articolului unic, pentru respectarea uzanțelor normative, expresia articolul 161 se va reda sub forma art.161, urmând ca textul propus pentru acest articol să fie marcat ca atare.
PREȘEDINTE
dr. Dragoș ILIESCU
București
Nr.833/16.07.2014